În Assos, am cunoscut adevărul: legumele + vinul = divinul
14 Sep 2010 Scrie un comentariu
N-am regretat nici o secundă că am făcut 700 şi ceva de kilometri în mai mult de 14 ore. Nici înainte de a ajunge la destinaţie, nici după.
Nu e locul aici să vorbim de ce se fac atâtea ore cu maşina din Bucureşti până în Turcia, mai precis Assos. Dar e loc să vorbim despre talent culinar. Pentru că este un talent să aduci leguma la rangul suprem în materie de gust.
Există două mari carenţe, din punctul meu de vedere, în descoperirea plăcerii de a degusta:
1. Pe baza unor principii vechi (ancestrale, chiar), tindem să considerăm carnea ca fiind suprema victorie culinară. Nu-i neg calităţile, beneficiile pentru sănătate sau gustul. Totuşi, vorba unei prietene: let’s not overrate it!
2. Pe baza altor principii, la fel de neinspirate, “legumele înseamnă iarbă, iar iarba nu e bună”. Nu mănânci carne, ajungi de râsul neamului, prietenii te invită, la petreceri, în colţul vegetarienilor, iar la restaurant eşti un fel de biped cu stomac de ierbivor.
Acestor două mari carenţe de civilizaţie, li se mai adaugă încă una, un fel de bonus: faptul că învăţăm să alăturăm vinul doar cărnii nu e doar lipsit de imaginaţie, ci denotă cumplită limitare.
Iar eu am fost limitat până la momentul Assos, 2010. Când am degustat, deplin relaxat de Egee, cel mai delicios usturoi înotând în iaurt, o extraordinară varză de Bruxelles cu morcovi, un amestec cu roşii, castreveţi, porumb, morcovi şi salată cu cel mai gustos ulei de măsline, roşii fierte şi zdrobite cu ardei iute şi vinete taiate în cuburi cu roşii şi ardei. În prima seară, cu vin roşu sec. În a doua seara, vinul s-a făcut alb. La fel de sec.
Ştiţi ce am simţit când mi-au adus dorada, la felul principal? Că nu-mi vine să stric gustul legumelor.
